8 mai 2011

Facerea de Ucenici – Scopul și Obiectivele Misiunii


    

 Introducere

Secolul 20 a fost un secol al dezvoltării misiunii – secolul 21 a adus dezorientare și adversitate în misiune.

1.       Biserica Apostolică a fost o Biserică Misionară

La 15 ani de la crucificarea și învierea lui Isus, Evanghelia a ajuns până în Roma fiind luată la cunoștință atât de către autoritățile locale și de oamenii educați, cât și de către sclavi. În antichitate, nimic nu s-a răspândit atât de repede cum s-a răspândit Evanghelia. Cum s-a întâmplat acest lucru?

2.       Isus – UN Misionar?

Toate cele patru Evanghelii țintesc spre misiune, la fel cum face și Vechiul Testament. Nu este o întâmplare faptul că fiecare evanghelie se încheie cu o trimitere spre misiune făcută de Isus, cel înviat. Moartea, învierea și înălțarea lui Isus reprezintă temelia misiunii creștine. Prin acestea, Dumnezeu L-a confirmat ca fiind Mesia, Domnul și Judecătorul, având toată autoritatea, Cel care a ispășit păcatele lumii dându-se pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare. Însuși Isus a trăit o viață de misionar, părăsindu-și locuința, poziția și bogăția, alegându-i pe cei doisprezece ca să-I fie martori, aceștia reprezentând Israelul eshatologic. Lor le-a încredințat Evanghelia care este în același timp Evanghelia Împărăției, Evanghelia lui Isus Hristos și Evanghelia Mântuirii. Prin urmare, misiunea a început cu Isus Hristos; El a fost cel dintâi misionar, istoria și teologia începutului creștinismului sunt istoria și teologia misiunii. Misiunea nici nu este o invenție a Bisericii, și nici nu a suferit o evoluție întâmplătore ci este un act volițional al lui Isus, încă de la început. Conținutul lucrării lui Isus și scopul misiunii lui Isus a fost „facerea de ucenici”. Ucenicii lui Isus au fost radical diferiți față de ce înțelegem noi azi. Relația lor cu Isus era una intrinsecă, erau gata să sufere pentru proclamarea împărăției și credinței în Isus ca Mesia, Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu.

3.       Isus a ÎncredinŢat Ucenicilor Propria Misiune.

Misiunea lui Isus era misiunea lui Dumnezeu, missio dei. Aceasta a început din veșnicie, a fost pregătită în Vechiul Testament, iar scopul ei este facerea de ucenici ai lui Isus. Felul în care se desfășoară acest lucru se vede clar în Fapte: evanghelizându-i pe oameni, aceștia puteau să-L accepte în viața lor și să fie iertați de păcate prin convertire și credință, devenind astfel membri în Împărăția lui Dumnezeu.

4.       Scopul Lui Dumnezeu Dincolo de Ucenicie

Misiunea încredințată bisericii are scopul de a uceniciza și de a-i aduce pe acești ucenici împreună în comunități în care sunt învățați cum trăiască după principii creștine și cum să-L urmeze pe Isus. Scopul final al lui Dumnezeu este acela de a reinstaura Împărăția Lui pe pământ, ca voia Lui să se împlinească și toate puterile răului să fie biruite. Biserica nu poate să facă acest lucru; aceasta va fi lucrarea lui Hristos la întoarcerea Lui. Misiunea încredințată Bisericii este aceea aceea de a pregăti calea, ucenicizând oameni din toate națiunile. Până atunci, răul, suferința, nedreptatea și persecuția vor continua să existe aici, pe pământ.

Un rezumat la sesiunea susținută de:  Dr. Helmuth Egelkraut